Jurnal de calatorie: Paralia Katerini

Personaje: subsemnata si Flavius, sotul meu

Destinatie: Grecia, Paralia Katerini

Mijloc de transport: autocar Christian Tour

Day 1: Bye Romania, Hello Greece!

E ziua aia cand, desi faci bagajul de 2 saptamani, te trezesti de dimineata sa mai adaugi cate ceva sperand sa nu crape geamantanul. Si parca as fi plecat cel putin 3 luni in concediu…nu era destul ca mi-am umplut geamantanul pana la refuz, mai pun cate ceva si la Flavius. Rochii, sandale cu toc si fara toc, slapi, costume de baie, pantaloni scurti si lungi ca poate e frig seara  :)), tricouri, lengerie intima, prosoape, accesorii, palarii, o carte, o agenda, aparatul foto…in mare parte cam asta mi-am luat. Totul e gata ca niciodata, cu mult timp inainte de ora de plecare.

Imbarcarea are loc la ora 16:00 in fata la Auchan in Calea Aradului. Ajungem mult mai repede sa nu plece fara noi :)) si sa mai stam putin in soare sa ne pregatim de canicula din Grecia. La locul de plecare era deja plin de bagaje si viitori colegi de suferinta( o sa afli mai tarziu de ce spun asta). Ii analizez timp de cateva minute pe cei care erau mai grabiti ca noi sa ajunga la autocar si constant ca suntem cei mai mici sau tineri, cum vrei sa ii zici. M-am bucurat sa vad ca ulterior au aparut si doua cupluri mai tinere decat noi…ce bine ca nu eram doar cu pensionari si familii cu copii… Nu ca m-ar fi deranjat dar toata lumea a comentat cand am spus ca mergem in concediu cu autocarul si ca e doar pentru varstnici, uite ca e pentru toata lumea. Plus ca nu am ales mijlocul asta de transport ca ador sa calatoresc ore in sir inghesuita pe un scaun, dar uneori mai faci si economie cand vrei sa calatoresti intr-un an cat altii in 5.

Am asteptat cu totii frumoasele autocare cu care se tot lauda Christian Tour peste tot ca fiind noua lor achizitie ce iti ofera comfort maxim. Si uite cum apare si autocarul nostru, stramosul celui laudat de agentie. Incerc sa nu imi stric buna dispozitie, asa ca importanta era destinatia in momentul acela. Ne repartizeaza in autocar in ordinea in care ne-am inscris, din cate am inteles, asa ca nimerim foarte ok, in dreptul usii din spate. Drumul e lung, cu multe opriri pentru toaleta, dar a fost frumos pentru ca am asteptat sa vad marea. Am dormit putin si cu mii de intreruperi la vama si cand se aprindea lumina sa coboram la vre-o benzinarie sau Mc Donalds. Ajungem in Paralia la ora 10:30 AM si suntem rupti de oboseala…

Day 2: Unde ne-am cazat

Cand vi dupa atatea ore pe drum, transpirat de la atata caldura si dupa un somn de maxim 3 ore cumulat, singurul lucrul ce il vrei e sa faci un dus. Si daca ajungi la hotel la 10:30 si ti se spune ca check-in-ul se face abia la ora 14, iti vine sa urlii. Asta ni s-a intamplat noua. Nu imi era foame, nici macar somn nu imi mai era, dar visam apa rece de la dus. Si daca tot mai aveam de asteptat am dat o tura prin statiune sa vedem ce am putea manca si unde am putea face plaja. Nu am rezistat mult sa ma plimb la ora 11 pentru ca erau cam 30 de grade. Ne-am intors dupa o ora la hotel si am mai asteptat maxim 15 min pana ne-a strigat de la receptie ca e gata camera noastra.

RG STATUS HOTEL

Este un hotel de 2 stele aplasat foarte aproape de plaja si de centrul statiunii. E super linistit si plin de turisti romani. Personalul este foarte amabil, cel putin cu noi asa a fost. Camerele sunt spatioase, cu balcon tip terasa. Camera noastra a fost dotata cu un mini frigider, aer conditionat si cu televizor, pe care l-am deschis o data cred. Se face curatenie in camera zilnic si o data la doua zile se schimba prosoapele si lenjeria de pat. Hotelul e foarte aproape de magazine alimentare, cafenele si restaurante. Wifi-ul merge foarte bine in tot hotelul, ceea ce pentru mine era foarte important. La parter se afla o sala de mic dejun cu autoservire, e foarte fain ca e deschisa terasa si dimineata poti servii cafeaua acolo pentru ca e racoare. Micul dejun este destul de bogat: 3 tipuri de sunca, unt, margarina, cascaval, rosii, castraveti, doua sortimente de masline, cremvursti, oua fierte, tzatziki, iaurt, smantana, fructe confiate, compot de piersici, gris cu lapte, cartofi copti, ceva mancare cu orez, chec, budinca, lapte, apa, suc, cafea, cereale, paine 3 sortimente.

Evident ca dupa un dus rapid am fugit la plaja. Initial ne-a fost foarte greu sa gasim un loc sa ne intindem si noi rogojina, de sezlong liber nici nu mai incapea vorba. Am fost putin dezamagiti, urmand ca in urmatoarea zi sa gasim locul perfect. Seara am mancat un gyros pentru ca aveam o pofta maxima dupa ce peste tot erau meniuri cu gyros. Am dat pe 2 gyros portion + tzatziki + 2 beri + o salata greceasca 13 euro. Foarte ieftin, in comparatie cu ce preturi ne-am intalnit anul trecut in Zakinthos. Eu nu beau bere in general dar pe caldura aia aveam asa o pofta si berea lor Mythos e chiar buna. Am stat apoi pana tarziu in noapte pe plaja imbratisati si am privit marea, avand pe fundal muzica de la o terasa din apropiere. E cel mai fain sentiment ever.

Day 3: Am baut Granita pentru prima oara in viata :))

Micul dejun la hotel e de la 8-10. Ce inseamna asta? Ca am pus alarma la 7:30. Waiiii cat poate fi de greu sa stii ca esti in concediu si totusi trebuie sa te trezesti. Nu era problema sa coboram la masa la 9 dar eu stiu cat ma lungesc sa beau cafeaua si in ritmul meu am fi ajuns la plaja la 11. Ajunsi la plaja gasim si locul perfect : Iliana Beach. Aici sezlongurile nu se platesc, dar trebuie sa consumi ceva din meniul lor. Noi am preferat berea si frappe-ul. Am mai baut frappe in Grecia si era cafea inmultita cu apa, dar aici avea si lapte si frisca si mult zahar cum imi place mie, era perfect. Iar ca si pret costa 3 euro. Ne-a placut plaja asta si pentru ca era mai putin aglomerata si pentru ca era apa mai curata, fara alge, ca in rest. Nu am avut nicio problema sa ne lasam banii si telefoanele in timp ce ne balaceam, baietii ce se ocupau de servire erau destul de prezenti si atenti.

Am stat la plaja pana pe la ora 13 pentru ca deja ne omora soarele. Dupa un dus si un pic de relax in pat, ne-am aranjat si am plecat sa cautam un local sa mancam. Toate restaurantele au meniul afara si marea majoritate il au scris si in romaneste. Noi am avut surpriza de a fi intimpinati ori de romani, ori de greci ce stiau vorbii romaneste. Erau foarte amabili si nu stiau cum sa te mai invite in localul lor. Unii iti oferau masa cu vedere la mare, altii se laudau cu muzica lor, altii cu preturile foarte bune. In cele din urma, pentru ca era finala Campionatului Mondial de fotbal si pentru ca am gasit o terasa mai goala ce avea si televizor, ne-am oprit la Korali Taverna. Am mancat calamari cu cartofi prajiti si salata de varza. Delicioasa mancarea si servirea de asemenea, iar ca si desert am primit din partea casei lubenita si pepene. Pana si aici am fost serviti de o romanca. Dezamagiti de finalul meciului, am plecat la plimbare pe strazile pietonale pline de magazine de suveniruri.

Poate ca nu o sa ma crezi dar eu pana la 30 de ani nu am baut niciodata Granita, sucul ala inghetat de fructe. Nu m-a atras niciodata, chiar nu imi era pofta, dar aici arata atat de bine incat nu am putut sa ma abtin sa nu beau o Granita de pepene galben. Flavius si-a luat de Bubble Gum si recunosc a lui era mai buna.

Seara am incheiat-o tot pe malul marii cu multe selfie-uri :)).

Day 4: La plimbare cu trenuletul

Din nou trezirea pentru micul dejun, de aceasta data mai tarziu, chiar aveam chef de lenevit. Din nou balaceala si frappe, de aceasta data aproape pana pe seara. Am hotarat sa nu mai plecam de la plaja pentru masa, ci sa dam fuga la terasa de peste drum de plaja Iliana pentru ceva sa ne stampere foamea. Asa ca in jur de ora 14, cand soarele era mai puternic si cu greu puteam sta si sub umbrela, am mancat un gyros cu o portie suplimentara de cartofi prajiti si o racoritoare, respectiv o bere rece, la restaurant Red Sauce. Ne-am propus anul acesta sa mancam in locuri diferite pentru ca pana acum daca gaseam o locatie cu mancare buna in prima zi atunci eram prea comozi sa cautam altceva in zilele urmatoare.

Seara am hotarat sa vedem si statiunea vecina, Olympic Beach. Stiam ca se poate ajunge usor si pe jos, maxim jumatate de ora pe malul Marii, dar ca un copil de 30 de ani ce sunt :)), am vrut cu trenuletul ce face si turul statiunii. O calatorie dus-intors costa 2.5 euro/pers si trenuletul il poti lua de la statia de autobuse, aproape de promenada, de langa chioscul de ziare, din jumatate in jumatate de ora. Biletul il poti lua dupa imbarcare. Ne-am bucurat ca niste copii de plimbare si ne-am pozat tot drumul.

Am mai fost in Olympic Beach acum 9 ani cu niste prieteni si mi-a fost dor sa revad statiunea. E la fel de frumoasa si de linistita, cu plaje mari si largi si nu atat de aglomerate ca si in Paralia. A fost locul meu preferat pentru poze pe plaja pentru ca nu erau sezlonguri si umbrele si oameni doar ici colo cate un cuplu. Plimbarea prin statiune nu a durat mai mult de o ora, incluzand si sedinta mea foto.

Day 5: Skiathos

Mai multe despre calatoria noastra la Skiathos vei citi intr-o postare exclusiv dedicata insulei.

Day 6: Salonic

De asemenea voi dedica o postare doar frumosului oras Salonic pentru ca am prea multe de povestit si poze de aratat.

Seara, la intoarcerea din Salonic, am luat masa intr-un loc superb pe plaja. Marea era la niciun metru de masa noastra, apusul era parca atat de aproape de noi, cadrul era perfect. Restaurantul se numeste Giouras si pe langa cadrul perfect pentru a lua o cina romantica, are si mancare foarte buna. Chelnerul ne-a intrebat din ce tara suntem si cand a auzit ca venim din Romania, ne-a oferit din partea casei un paharel de palinca :)). Iar ca desert din partea casei am primit un platou frumos de fructe, asta dupa ce mi-am bucurat papilele gustative cu un delicios Souvlaki cu sos tzatziki. Desi aveam alte planuri pentru seara aia, am stat mai mult la masa decat ne-am propus pentru ca era de vis cadrul.

Day 7: Gogosile de pe plaja

De data asta am fost mult mai matinali dupa ce ne-am prajit bine la soare in zilele precedente. Nu ti-am povestit nimic despre vanzatorii ambulanti ce vindeau gogosi simple si cu ciocolata pe plaja. Salivam zilnic la cat de bine aratau si cand auzeam strigand “donuts”, dar nu ma incumetam gandindu-ma cat au stat in soare. Dar asta e ziua in care am zis ca nu mai rezist tentatiei :)) si evident ne-am cumparat gogosi cu ciocolata. Delicioase, nu am ce zice si suntem bine, nu am suferit nicio indigestie :)).

Dupa-masa am mers pe jos sa facem plaja in Olympic Beach si evident cateva poze. Cam multe alge fata de Paralia si valuri cam mari asa ca am preferat sa fac doar plaja si sa stau pe mal sa privesc in larg. E cea mai relaxanta chestie ce o poti face.

Dupa doua ture de plaja si balacit intr-o singura zi, seara am fost mega infometati si cu pofta de hamsii. Imi pare rau ca nu imi amintesc numele restaurantului unde am mancat, dar are terasa spre mare si hamsii delicioase. Mesele nu aratau asa fancy si preturile erau putin mai mari si fara nimic din partea casei, plus muzica live oribila, ceva populara de-a lor combinata cu manele, cantata de niste batranei :)), poate de asta nu am mai avut chef de notat numele locatiei.

Dupa dezamagirea locului unde am mancat :)), mai mult Flavius, eu eram fericita ca am mancat bine :)), ne-am tot plimbat si nu ne puteam hotari daca sa mai stam la o terasa sau ce sa facem in seara aia. Niste voci dumnezeiesti ne-au dus la terasa Sofrano All Day Bar, situata chiar langa Biserica Alba de pe promenada. Abia am gasit loc la cata lume vroia sa bea un cocktail acolo. Poate si pentru ca la noi nu am intalnit asa ceva, mi s-a parut foarte dragut cum am primit la cocktail un platou cu fructe. Sa nu mai spun ca la Sofrano daca iti comanzi cocktail cu alcool pai simti alcoolul nu e un strop si restul suc. Am uitat ce ora e pe terasa la Sofrano, am plecat in jur de ora 2 AM la hotel. Formatia canta atat melodii cunoscute in engleza, cat si melodii grecesti. Sa nu ratati terasa asta daca ajungeti in Paralia.

Day 8: Cu colacul pe mare

E ziua in care m-am bucurat de colacul meu crazy donut cu ciocolata :)). E plina statiunea de colace care mai de care mai ciudate, in forma de gogoasa, pizza, ananas si multe alte forme. Scumpe fata de preturile din Jumbo, de unde mi-am luat eu. Stiu sa inot dar de ce sa nu stau eu ca o diva pe mare in colac?! :)) Cu greu am reusit sa il umflam pentru ca nimeni nu vroia sa ne imprumute pompa, doar daca ne luam colac de la ei, de parca consumam aerul din pompa, in fine.

In ziua 8 am mancat la Pac Mam pentru ca citisem multe recomandari ale localului. Eu una am fost foarte dezamagita si chiar nu recomand. Seara am gasit o terasa pe plaja foarte intima si fancy, Dion Hotel. Aici am mancat o pizza salami delicioasa si vafe cu ciocolata si inghetata de vanilie <3. A fost o ultima seara de Grecia perfecta.

Day 9: Rasaritul dupa 10 ani

Cat de crazy putem fi sa ne trezim la 5 jumate sa mergem sa vedem rasaritul chiar in ziua plecarii inapoi in tara?! Am incercat doua zile la randul sa ma trezesc dar pur si simplu ma tinea patul :)) si uite ca in ultima, Flavius a facut tot posibilul ca eu dupa 10 ani de cand nu m-am mai intalnit cu soarele cand iese din mare, sa fiu pe plaja la ora 6 AM. Doar el stie saracul cat a tras de mine sa ma ridic din pat. Si cu o fata din aia morocanoasa si cu ochii umflati, am reusit totusi sa ma aranjez pentru niste poze pentru blog. Nu regret nicio clipa pentru ca a fost superba apa si plaja dimineata cand auzeai doar linistea marii. Evident ca dupa rasarit am fost rapid inapoi in hotel pentru inca o ora de somn :)), chiar aveam nevoie pentru drumul ce ne astepta. Oare urmatorul rasarit la mare o sa il vad la 40 de ani? :))

Check-out-ul era la ora 11 AM asa ca totul  trebuia strans si coborat la receptie. Daca intrebarea ta e ce am facut atatea ore pana la 16 cand venea autocarul dupa noi, atunci raspunsul e: am cumparat suveniruri, am mancat bine din nou unde mancasem cu o seara in urma, am mai vazut pentru ultima oara anul acesta marea si am numarat minutele pana urcam in autocar, asta doar din cauza temperaturii extrem de ridicate de afara.

Christian Tour: o dezamagire totala

Daca la dus a fost cat de cat ok la intors a fost groaznic. Ni s-a schimbat autocarul, am primit unul…nu stiu cum sa il descriu, dar eu una nu l-as folosi nici pentru rute interne de cateva ore, dar pentru un drum atat de lung. Clima nu facea fata, am murit de cald 4 ore pana s-a racorit intr-adevar in autocar. Loc intre scaune era foarte putin, abia puteam sta cu genunchii. Masutele scaunelor erau rupte. Si pe langa asta ni s-a spus sa nu le folosim deloc, sa mancam doar la opriri. Ok, atunci pentru ce naiba e dotat autocarul cu ele?! Si ca tot tacamul sa fie complet s-a stricat autocarul in Bulgaria. Initial ni s-a spus ca asta este se intampla si ca trebuie sa asteptam 6 ore un alt autocar din Romania, ulterior plecand asa cu problema ce o avea. Si sa ne dati jos la intrarea in Timisoara in Calea Sagului avnd in vedere ca oprirea trebuia sa fie la Auchan in Calea Aradului, pe motiv ca nu mai merge atat a fost?! Pai nu va este rusine? Taxiul de acolo pana acasa cine ni-l plateste? Si dupa 17 ore pe drum pentru 700 de km domnisoara ghid nu stie spune nici macar un “scuze” ci sta la o tigara bucurandu-se ca si-a mai luat banii pe un circuit…rusine sa va fie! Indignarea mea e in mare parte legata de agentie care se recomanda a fi atat de buna si ofera niste servicii de toata jena. Poate daca s-ar mai schimba si autocarele o data la cativa ani nu s-ar ajunge la asemenea probleme. Si poate ar trebui sa va uitati mai bine la persoanele ce le angajati ca si ghid, pentru ca domnisoara ce ne-a insotit era atat de indiferenta si flegmatica la absolut orice i se aducea la cunostinta. Pacat…aveam o parere foarte buna despre aceasta agentie de turism dar se pare ca e ultima data cand voi mai apela la serviciile ei.

De ce sa alegi Paralia Katerini ca destinatie de concediu?

  • pentru nisipul fin si plaja lunga de 3 km
  • pentru preturile destul de mici la mancare
  • pentru ospitalitatea grecilor
  • pentru ca e destul de aproape de Timisoara (daca esti de aici)
  • pentru ca gasesti hoteluri si pensiuni pentru toate buzunarele si pentru toate gusturile
  • pentru ca exista multe posibilitati de a face excursii in zona
  • e o statiune ce nu doarme niciodata

Photo Credit: Gherghiceanu Flavius

Multumesc ca imi citesti blogul si te astept in curand cu o postarea despre frumoasa insula Skiathos! Pupici!

7 comments Add yours
  1. Ce dor mi s-a făcut de Grecia… <3 Orice experiență acolo este una foarte faină, cred că atmosfera este vinovată. 😀 (Plus peisajele, mâncarea și felul degajat de a fi al oamenilor)

  2. Ce dor mi s-a făcut de Grecia… <3 Orice experiență acolo este una foarte faină, cred că atmosfera este vinovată. 😀 (Plus peisajele, mâncarea și felul degajat de a fi al oamenilor)

  3. Am fost și eu în Paralia Katerini acum 5 ani. Mă trezeam devreme pentru micul dejun că atât de mult îmi plăcea, eh și m-am întors cu câteva kg în plus. Am vizitat Skiathos, plaja privată Koukounaris și Meteora și mi-a plăcut mult în fiecare loc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *