Dacă ar fi Valentine’s Day în fiecare zi

Încep această postare prin a explica foarte clar că și eu făceam parte din categoria de oameni care urau această sărbătoare înainte să aibă o relație și care se bucură acum de ea, fiind căsătorită.

Pe 14 februarie se sărbătorește Valentine’s Day, ziua romantismului, a declarațiilor de dragoste, a iubirii. E plin orașul de flori, baloane în formă de inimioară, băieți cu urși mari de pluș în brațe, bărbați prin Sephora, magazine cu rafturi cu șampanie goale, cupluri la cinema. Acasă nu e mare diferență, se pregătesc cine romantice, suntem într-un “te iubesc” de când ne trezim până adormim. Dintr-o dată ne trezim că știm fredona dimineața I don’t want to miss a thing de la Aerosmith, continuând cu Îți mulțumesc de la Direcția 5 și încheind seara cu Love on the brain de la Rihanna.

Dar oare pe facebook și pe instagram se manifestă această zi a iubirii cumva? EVIDENT! Păi dacă a trecut 14 februarie și nu ai postat măcar un trandafir, măcar un inelaș mic, măcar un ursuleț ce ține în brațe o inimioară, măcar un ” te iubesc X, ești viața mea”, păi practic ai sărbătorit degeaba.

Și mai e o chestie ce nu o înțeleg. Dacă pe 14 februarie e o sărbătoare a iubirii, nu zice nimeni că e o sărbătoare a femeii. De ce doar ea se așteaptă la surprize, cadouri, el unde e în ecuația asta?! Cred că ar trebui să existe egalitate. Dacă ea se așteaptă să plouă cu petale de trandafiri la întrare în dormitor, nu ar fi logic ca el să își dorească să ploua cu vin, de exemplu?

Ne trezim pe 15 februarie și gata, fiecare cu treaba lui, gata cu florile, eventual mai un trandafir de 8 martie sau de ziua de naștere, gata cu melodiile romantice , că doar în trending pe youtube e Culiță Sterp, gata cu cina romantică că putem mânca și omletă cu roșii, ce să ne mai zicem toată ziua “te iubesc” că doar e clar asta dacă suntem împreună.

Și atunci te întreb? Tu chiar iubești? Indiferent că ești o el sau o ea, ai nevoie de o zi declarată a iubirii pentru manifestarea sentimentelor? Faci asta pentru sufletul tău sau pentru că așa e trendul? De ce nu faci asta să zicem joi, 23 mai, doar pentru că omul de lângă tine îți e drag și vrei să simtă că e iubit? Pentru că pe 23 mai nu e Valentine’s Day și e puțin aiurea să pui pe insta toate manifestările tale față de iubirea ta, nu?!

Oare dacă ar fi Valentine’s Day în fiecare zi, nu am fi oare mai afectuoși unii cu alții și ne-am simți mai iubiți decât așteptând o singură zi din an pentru asta? Nu cred că e nevoie de o zi specială pentru a face persoana de lângă noi să se simtă specială. La fel cum ziua în care v-ați cunoscut, în care v-ați spus primul te iubesc, în care v-ați dăruit primul cadou, în care ați împărțit prima pungă de popcorn la film, în care ați mâncat din aceeasi farfurie și în care ați adormit îmbrățișați uitând de pijamale, a fost specială fără să necesite o zi declarată internațional, așa ar trebui să nu aveți/avem nevoie de o dată în calendar pentru a ne iubi.

5 comments Add yours
  1. Pentru cei care se iubesc si se respecta cu adevarat cred ca este “valentine’s day everyday”.
    Nu avem nevoie de cadouri sau gesturi fortate….gesturile naturale sunt cele mai sensibile.

Leave a Reply to Izabella Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *