Mix de pasiune și tradiție. Savuro Natura

Sunt ineuancă și mă mândresc cu asta de câte ori am ocazia. Am motive să fac asta cu siguranță datorită școlii bune pe care am făcut-o, datorită oamenilor talentați care s-au născut și format acolo și datorită mediului relaxant de oraș mic și cochet care mi-a fost casă 18 ani. Nu întâmplător am pomenit de oameni talentați deoarece acesta este un articol în care voi vorbi despre și cu unii dintre aceia care se mândresc cu orașul lor natal, făcându-l cunoscut prin munca lor.

Cine sunt ei?

Ei sunt Paula și Adrian Frugina, o familie frumoasă ce a reușit să transforme o idee în ceva ce azi îi reprezintă. Îi stiam pe amândoi din vedere, din liceu, pentru că orașul e mic, îi aveam pe facebook, dar nu am ajuns niciodată să îi cunosc personal. Atunci când a luat naștere Tradiții Ineuane și am aflat că ei sunt fondatorii am fost foarte curioasă să aflu povestea lor și mă bucur că în cele din urmă am reușit.

Așa am cunoscut-o pe Paula:

Era o zi frumoasă de duminică, eram acasă la Ineu, după mult timp și m-a bucurat ideea de a bea o cafea cu partea feminină fondatoare a afacerii Tradiții Ineuane și mai nou Savuro Natura. Fata aia mică și blonduță, mereu zâmbitoare, pe care nu o cunoscusem până atunci am aflat că e un om extrem de talentat, cu foarte multe idei și cu care aș fi putut sta la povești o zi întreagă. M-a fascinat povestea lor și cum din dorința de a prețui sănătatea a luat naștere Tradiții Ineuane.

Tradiții Ineuane și Savuro Natura

Au început în anul 2016, pe când stăteau în Timișoara făcând naveta la Ineu, cu 6 sortimente de produse tradiționale Plimez Ineuan, Gem de Caise, Gem de Piersici, Gem de Prune cu Vanilie, Gem de Pepene Galben și Gem de Măceșe. Au participat cu gemurile lor la cel mai mare târg de produse alimentare Sial Paris, cea mai mare expoziție dedicată inovațiilor alimentare din lume. Produsele lor fiind atât de apreciate acolo, i-a motivat să se extindă și mai mult pe piață. Așa că în anul 2017 au adus pe piață ceva nou şi anume, gemuri, nectar de caise şi cireşe cu must de struguri, fără zahăr adăugat, special concepute şi preparate pentru copii sau pur şi simplu pentru aceia care doresc să reducă zahărul din alimentație.  Evident că nu s-au oprit aici așa că a luat naștere noul lor proiect, Savuro Natura cu mixurile Bio, realizate doar din ingrediente bio premium. Despre aceste bunătăți vreau să îți povestesc astăzi dar întâi te las să vezi ce mi-a mai povestit Paula.

Adrillia: Cine sunteți voi?

Paula: Suntem 2 tineri, care ne-am dorit să venim pe piața românească cu ceva nou și calitativ. Am început cu gemurile, iar acum ne axăm pe mixurile bio premium.

Adrillia: De unde a venit ideea numelui de Traditii ineuane?

Paula: Totul a pornit de la faptul că afacerea a avut ca punct de plecare o tradiție a orașului Ineu, plimezul ineuan ( magiun ).

Adrillia: Ce ne oferă Tradiții Ineuane în afară de gemuri?

Paula: După aprecierile în urma realizării gemurilor am vrut să mergem și mai departe așa că acum Tradiții Ineuane oferă și mixuri bio premium.

Adrillia: De ce să cumpere lumea produsele voastre?

Paula: Pentru că sunt produse unice pe piața românească și vă oferă o altă alternativă pentru momentul în care doriți o gustare dulce, dar foarte sănătoasă.

Adrillia: Cât de bine merge o astfel de afacere în România?

Paula: Atunci când îți dorești cu adevărat ceva, ca și antreprenor trebuie să te încarci cu o mare doză de răbdare și să fii perseverent. Noi suntem la început, dar știm că prin calitatea produselor noastre vom ajunge departe.

Adrillia: Dacă am tot vorbit despre mixurile bio, care este preferatul tău?

Paula: Favoritul meu este cel dulce-amărui, deoarece merge perfect cu cafeaua de dimineață.

Adrillia: Cu ce ne veți surprinde pe viitor?

Paula: Noi ne dorim foarte mult să dezvoltăm această gamă de mixuri. Știm deja că următorul va fi cel picant. Vrem să aducem produse sănătoase dar delicioase în casele oamenilor.

Adrillia: Mă bucur mult că te-am cunoscut și te-aș ruga să transmiți un mesaj pentru cititorii mei.

Paula: Vă invit pe toți cei care puneți preț pe o alimentație sănătoasă, să încercați mixurile noastre, nu veți regreta! Vă pup!

Mixurile Bio SavuroNatura

Mix Bio Dulce : este o combinație de alune de pădure, arahide și migdale, provenite dintr-o cultură ecologică, învelite într-un zahăr Demerara Bio. Zahărul Demerara este un zahăr brun, nerafinat, cristalizat, de culoarea chihlimbarului. Își păstrează textura crocantă după ce a fost gătit.

Mix Bio Tradițional : este o combinație simplă de nucă crudă și măr deshidratat, care asigură organismului numeroase beneficii, de la prevenirea bolilor cardiovasculare, stimularea memoriei, până la combaterea depresiei. Este bun pentru cei care țin cura de slăbit deoarece conține substanțe nutritive care potolesc rapid foamea și ajută la păstrarea senzației de sațietate.

Mix Bio Dulce-Amărui : o combinație de boabe de cacao, migdale și arahide, provenite dintr-o cultură ecologică, învelite în zahăr Demerara Bio.

Am gustat. Am mâncat. Mai vreau!

Îmi plac dulciurile și știu că majoritatea sunt foarte nesănătoase, dar ca și tine simt nevoia de dulce uneori. Primul contact cu mixurile Savuro Natura a fost surprinzător pentru că era ceva nou în primul rând și pentru că am realizat că îmi pot satisface dorința de dulce cu ceva sănătos. Nu prea mănânc eu migdale sau boabe de cacao în general, dar glazurate cu zahăr Demerara sunt atât de gustoase de nu îți poți imagina. Nu mă gândeam niciodată că aș putea să prefer un mix dulce de acest gen în defavoarea unei ciocolate. Bineînțeles că am și un mix preferat, este cel dulce-amărui, care e de nedescris și despre care mi-a spus multe și Paula înainte să ajung eu să îl gust. Aștept acum foarte mult noul lor mix picant, pentru că eu iubesc mâncarea picantă și sigur va deveni mixul meu preferat. Eu zic să nu te iei după părerea mea și să te convingi singur de delicioasele mixuri.

Le poți comanda online de aici, dacă ajungi prin Arad le găsești la Real la raionul cu produse Bio, la cafeneaua Hotelului Central Ineu, în Brașov la Paradisul Verde sau în Timișoara la Tucano Coffee.

4 comments Add yours
  1. Wow. Ce minunat ca avem astfel de oameni tineri cu idei geniale in tara. Felicitari pentru idee lor si tie pentru interviu. Mi-ar placea sa incerc si eu mixul acela dulce-amarui si poate si cel picant, cand va fi lansat pe piata. Suna tare bine!

  2. Ce bine arata si ce bine suna produsele lor. Gem de prune cu vanilie chiar mi-as dori sa incerc!

Leave a Reply to ionita ana maria Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *