Emozia unui mare concert: Ed Sheeran

A durat ceva până am reușit să scriu acest articol, nu doar din cauza timpului, care parcă trece tot mai repede, dar pentru că mi-a fost greu să aleg acele cuvinte care să poată transmite toată emoția trăită acolo. E evident că până nu vezi live un astfel de concert, poți doar să îți imaginezi, ceea ce am făcut și eu până atunci cu ajutorul youtube-ului, dar crede-mă că nu se compară!

De ce Ed Sheeran?

Singurul concert la care am fost înainte de acesta este cel al Andrei, de la Sala Palatului. Nu sunt genul ălă să am idoli muzicali, să am o obsesie pentru un anumit artist, departe de mine gândul acesta. Recunosc însă că visez încă la un concert Beyonce, Celine Dion sau Aventura.

De melodiile lui Ed Sheeran m-am îndrăgostit treptat, la început fredonam doar I See Fire, ajungând să dansez la nunta mea pe două dintre piesele lui: Perfect și Photograph. Perfect a venit așa într-un moment în care eram acasă la ai mei și îi spuneam mamei câteva din melodiile ce îmi plăceau pentru a mă putea ajuta să decid pe ce voi dansa. Photograph era deja aleasă, e cântecul ce ne-a creat amintiri frumoase mie și soțului meu. I-am dat play să o audă mama și am realizat că Ed Sheeran lansase în acea zi o melodie nouă, era Perfect. După prima ascultare am știut că acela va fi our song. Flavius a simțit și el emoția versurilor așa că rămânea melodia primului nostru dans în calitate de soț și soție.

După toată chestia asta cu dansul mirilor am început să ascult tot mai mult piesele lui ajungând să știu să le fredonez pe toate.

Cine este Ed Sheeran?

Tot vorbesc aici de el, dar poate tu nu îl cunoști, poate asculți alte genuri muzicale sau pur și simplu nu te-ai intersectat până acum cu nicio piesă de-a lui. Numele real al lui Ed Sheeran este Edward Christopher. În vârstă de 28 de ani, Ed Sheeran este un cântăreț și compozitor englez. Provine dintr-o familie modestă și a început să cânte în corul bisericii. A ajuns să fie iubit peste tot în lume de oameni de toate vârstele datorită modestiei și timidității lui.

Ed Sheeran pe Arena Națională

Când am auzit de turneul lui prin Europa am zis că nu am cum să ratez să îl văd și ascult și live, după atâtea concerte ce le văzusem pe Youtube. A durat ceva să îl conving pe Flavius să mergem pentru că era drumul la București, plus era mai complicat cu concediul, dar în cele din urmă am reușit și chiar dacă nu mai erau bilete în fața scenei, am avut locuri perfecte.

Ajungem și la ziua concertului, 3 iulie. Ed Sheeran urma să cânte la ora 21, având ca invitați speciali începând cu ora 18 pe Zara Larsson și James Bay. Ne-am făcut niște calcule, luând în considerare nebunia din București, cum să plecăm de acasă(unde eram cazați), astfel încât să ajungem la timp. Am decis să chemăm un taxi la ora 16, am zis că în 2 ore e imposibil să nu ajungem. Dar ce să vezi, am încercat toate aplicațiile de taxi până la ora 16:30, inclusiv am făcut cu mâna taxiurilor și tot nimic. Am decis să o luăm pe jos până la stația de taxi de la Unirii. Ce să vezi, acolo era doar un taximetrist care credea că e ziua lui norocoasă și că a gasit proștii care îi vor da 80 de lei pe o cursă ce în mod normal era 15 lei. E deja ora 17:15. Începe să bată vantul extrem de puternic, se întunecă cerul, tună din toate direcțiile și machiajul meu se combină cu tot praful ridicat de pe soșea. Flavius începe să își piardă speranța că vom ajunge la concert, dar eu eram atât de zen de nu îți poți imagina :)). Știam că și pe jos și tot nu o să ratez concertul așa că încercam să găsesc soluții.

Și soluția vine de la vărul meu Mihai, care ne explică cum ajungem mai repede fără taxi la stadion. Alergăm încolo și încoace fără rost, țin să precizez că purtam tocuri( mda….știu ce gândești…dar eu chiar nu credeam că voi merge atâta pe jos), vântul ne bate de se duce naibii toată freza mea de concert :)). Luăm metroul de la Unirii până la Dristol de unde o luăm frate pe jos jumătate de oră. La Dristor e ora 18 deja, dar ce dacă, Ed Sheeran știam că va cânta la 21. Aici începe nebunia…nici să vrei nu te putea grăbii spre stadion pentru că vezi tu…mergeam ca la nuntă, nu puteai depășii nicicum mulțimea aia de oameni. Acum problema noastră nu mai era că nu ajungem, dar că ne va prinde furtuna și noi fără umbrelă, fără pelerină de ploaie și tuna și fulgera și era horror dar eu zen pentru că și plouată eu tot știam că îl voi ascula pe Ed Sheeran în seara aia.

Ajungem la un alt ghinion din ciclul celor din 3 iulie, cel mai dureros aș zice, bateria telefonului. Ăsta a fost singurul lucru ce a reușit să mă scoată din zenul meu. Mi-am pus telefonul la încărcat într-o priza ce nu mergea. Am aflat asta destul de târziu când cautam pe gps drumul spre stadion, mai aveam 40%. Bazându-ne pe bateria mea, s-a dus și a lui Flavius cât tot cautam taxi și metode rapide de a ajunge la Arena Națională. Așa că acum mergem după turmă să facem economie la baterie. Complicat a fost să găsim poarta porivită pentru biletele noastre, când deja ceasul arăta ora 18:40.

Am trecut și de controlul de la poartă, timp în care telefonul lui Flavius se descarcă de tot închizându-se :))). Cât stăm la coadă să cumpărăm o apă pentru că eram leșinați dupa atâta alergătură, începe și furtuna. Dar eram ok, am ajuns, concertul nu începuse, ne relaxasem, ne-am găsit și locurile, bateria mea arăta 25%. Noooooooooooooooooo!!!! Atunci mă lovește o idee și îi sugerez la Flavius să caute un încărcător la vânzătorii din incinta stadionului. Găsește în cele din urmă, își lasă telefonul 40 de minute acolo și ce să vezi, telefonul se încarcă la 10%. Asta era deja blestem =))))).

Asta este, zic să ne bucurăm de concert și eventual cu puțina baterie să înregistrez puțin din melodia noastră Perfect. Deci abia după concert am realizat cât de fain a fost să nu stau tot cu telefonul în mână și cât m-am bucurat de concert. Lumea cânta fiecare piesă, ecoul era genial, te aducea în starea aia în care lăcrimai de bucurie că ești acolo.

A fost incredibil cum un singur om cu două chitare și pedala de loop a putut ridica atât de mulți oameni în picioare ce nu se puteau oprii din aplauze. Publicul a vibrat la fiecare piesă lăsându-l pe Ed Sheeran fără cuvinte. A cântat fără pauze, doar cu pauza pentru câte o înghițitură de apă. Proiecțiile de pe ecranele uriașe l-au ajutat să aibă un show incendiar. Publicul a fost în extaz spre sfârșit când artistul a îmbrăcat un tricou în culorile României, fluturând drapelul țării noastre. Pentru mine momentul de neuitat din cadrul concertului a fost atunci când tot stadionul a cântat în picioare melodia Perfect, cu luminile de la telefon aprinse.

7 kilometri

După o seară superbă ce nu o voi uita niciodată am plecat spre casă. Marea surpriză a fost furtuna ce a început exact în momentul în care se termina ultima piesă din concert. Furtuna ca furtuna, că mă obișnuisem deja cu tunetele, dar problema majoră era acum ploaia, rafalele mai bine zis. Taxi nu aveai nicio șansă să găsești cel putin până la stația Dristor. Și uite așa pleacă diva, subsemnata, cu tocurile ei prin minunata și răcoroasa ploaie. Parcurgem același drum cu turma până la stația de metrou Piața Muncii. E ora 23:00 și prindem ultimul metrou până la Dristor. Ne înghesuim ca sardelele în metrou, timp în care se închide și telefonul meu. Ajungem la Dristol, ne facem loc printr-o mare de oameni care caută taxi și întrebând în stânga și în dreapta în ce direcție este Centrul Vechi, ne luam după sfaturile oamenilor și o luam frumos la pas la ora 00:00 spre casă. După aproximativ o ora de mers pe jos, pe drumuri aproape pustii, fără baterii la telefoane, cu răni la picioare de îmi venea să merg desculță, realizăm că suntem singuri într-o zonă necunoscută fără certitudinea că mergem în direcția corectă. Atunci ne scoate Dumnezeu în cale un băiat ce venea de la cumpărături, naiba știe de ce la ora aia, dar el ne-a condus pe o scurtătura la o șosea principală de unde dacă mergem tot drept ajungeam în Centrul Vechi de unde știam să ajungem acasă. A încercat să ne cheme și taxi de pe telefonul lui, dar fără rezultat. Și mergem și mergem și tot zenul despre care vă povesteam mai sus dispăruse definitiv și mă transformasem într-o viperă ce își vărsa toți nervii că ea trebuia să meargă atâta drum pe jos, pe tocuri, pe sărmanul Flavius. E ora 02:20 și mai avem 5 minute până la locul unde eram cazați. Și atunci începe marea furtună. Nu mai eram în stare să alerg pe tocuri după atâția kilometri parcurși pe jos, așa că renunț la sandale, ne luăm de mână și alergăm. Ca să îți faci o idee cum am arătat dupa 5 minute de ploaie, pai rimelul îmi curgea pe obraji, părul îmi era ca după duș și despre haine nu mai are rost să vorbesc :))).

Experiența Ed Sheeran

După toată nebunia cu ziua concertului, aș repeta oricând experiența, concertul a meritat toți banii. Acum râd când îmi amintesc toate peripețiile prin care am trecut dar mă bucur că am putut să trăiesc live emoția transmisă de un atât de mare artist prin muzica lui. Totul a fost la superlativ și chiar nu găsesc nimic de rău ce aș putea zice. Omul ăla cântă atât de bine live și transmite atât de mult încât singurul sentiment cu care poți pleca de la un concert de-al lui este bucurie. Și dacă mă întrebi dacă aș mai merge la vre-un concert de-al lui dacă ar revenii la noi în țară, răspunsul este categoric DA.

Emozia lui Morar

Am vrut să scriu în încheierea acestei postări despre o experiență atât de dragă sufletului meu și despre un loc pe care îmi doream mult să îl văd în București, este vorba despre cafeneaua lui Mihai Morar de la Radio Zu, radioul ce îl ascult zi de zi de 7 ani.

Cafeaneau Emozia se află în Centrul Vechi și este un loc atât de simplu, dar atât de frumos. Mi-aș fi dorit mult să îl întâlnesc pe Mihai Morar, să pot schimba două vorbe cu el, dar nu am avut norocul. Am avut bucuria însă să pot citii poeziile lui din cartea: Reiubire, ce se găsește doar în cafenea.

Am savurat o delicioasă cafea în timpul acesta și o apă din partea casei. Eu nu beau niciodata cafeaua fără zahăr, dar acolo am făcut asta pentru că era preparată în așa fel încât nu necesita strop de zahăr. Noi am stat afară pe terasă, dar și înăuntru era super cozy și faină atmosfera.

Cam atât cu ultima mea experiență și ultimele locuri faine ce le-am văzut în București. Aștept cu nerăbdare să văd ce evenimente mă vor mai duce în capitală. Mai am încă o listă lungă cu locuri ce vreau să le văd așa că sper să ajung și anul viitor la București. Stiu că am scris destul de mult în acest articol și în speranța că nu te-am plictisit și ai ajuns până la final, îți mulțumesc pentru că îmi citești blogul și îți promit că voi posta mai des decât o făceam până acum.

pupici :*

One comment Add yours

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *