Lacul Ochiul Bei și Cascada Bigăr

Mă bucur extrem de mult că am scăpat de perioada horror de stat în casă și că pot să călătoresc, chiar dacă deocamdată mai mult prin țară. Oricum există atâtea locuri frumoase de explorat în România încât nu mă plâng că pandemia mă ține pe meleaguri românești. Una dintre cele mai bune idei ce mi-a venit vreodată este să fac un folder pe telefon cu locații unde îmi doresc să ajung, unele de pe Instagram, altele de pe diverse bloguri și mai rar de pe Facebook. Așa că atunci când în sfârșit totul a devenit mai safe, am apelat la folderul minune pentru o idee de roadtrip de o zi.

Eu și soțul meu ne-am obișnuit să călătorim singuri dar dupa atâta distanțare socială, am zis că această călătorie trebuie să o facem cu niște prieteni. Am dat un telefon rapid și totul a fost stabilit, ei super încântați și nerăbdători la fel ca noi. Vremea era singurul nostru dușman, care până la urmă ne-a devenit prieten, o să înțelegi de ce, puțin mai târziu.

Am plecat sâmbătă dimineața la ora 8 jumătate cu un cer senin în față. Am mers pe ruta Șag-Moravița-Jamu Mare-Oravița-Ciclova Română-Potoc și de acolo există indicatoare până la Lac. Drumul e jalnic, gropile au devenit cratere, îți vine pur și simplu să cobori să treci cu mașina în brațe. Noroc cu priveliștea care te mai distrage de la hopurile de pe drum.

Cum gps-ul meu s-a cam pierdut când am dat de pădure, am oprit unde credeam noi ca va începe aventura la pas. Am avut noroc că era un domn, probabil ghid, probabil îndrumător, sau doar cel care încasa banii, 5 lei de persoană, nu înțeleg încă pe ce, care ne-a sugerat să urcăm cu mașina încă 6 km pe un drum forestier, până vom da de o păstrăvărie. Nu îți poți închipui cum am urcat sau cum arătau mașinile noastre, mai ales că plouase cu o zi în urmă. Poate că dacă eram doar noi, pentru ca am uitat să spun că prietenii mei au venit cu băiețelul lor de 3 ani, atunci ne-am fi încumetat să mergem pe jos de la prima parcare, dar așa și cu vremea foarte schimbătoare am zis mai bine chinuim puțin mașinile.

Zona unde am oprit și unde se afla păstrăvăria era de vis. Exista și un loc de camping, unde chiar mi-aș dori să mergem într-o zi cu cortul și un restaurant sau ceva local nu știu exact, dar se putea mânca acolo, noi eram cu sandwichurile deci nu ne-a prea interesat.

Chiar dacă nu aveam ținute de munte sau bocanci, am încercat să ne echipăm cât de cât și ne-am dat cu spray de căpușe pentru că e absolut necesar în ultimul timp. Apă să ai la tine pentru că drumul nu e chiar așa scurt și o umbrelă sau pelerină de ploaie mai recomand.

Indicatorul ne arăta 40 de minute de mers pe jos, dar noi am făcut traseul într-o oră pentru că eram și cu cel mic, ne-am oprit de multe ori să facem poze, să mai ciugulim câte ceva din rucsac sau doar să admirăm frumusețea ce ni se ivea în cale.

Când printre copaci și raze de soare rătăcite prin frunziș, am zărit Lacul, a fost ceva de vis. Credeam tot timpul că pe net e photoshop de vină și că nu poate exista ceva așa frumos. Am stat un moment și doar l-am privit, am vrut să îmi rămână și în suflet, nu doar în poze.

Lacul de basm, care nu îngheață niciodată are forma unui ochi cu diametrul de aproximativ 20 de metrii și o adâncime de 3,6 m. Apa limpede de un verde-albastru îți dă impresia de un ocean static.

Multe legende stau la baza Lacului Ochiul Bei. Una din legende spune că o fată frumoasă de prin aceste locuri ar fi fost răpită și necinstită de un tânăr turc, bei în Imperiul Otoman. Fata a reușit însă să scape din mâinile tânărului și și-a luat zilele. De amărăciune beiul ar fi plâns atât de mult încât lacrimile sale s-au prefăcut într-un lac. Așa s-ar fi născut Ochiul Beiului. Localnicii povestesc că și în prezent ielele se adună în jurul lacului în noaptea de Sânziene și dansează și se spală în apa cristalină a acestuia. În zonă se spune că, dacă fiecare român ar trece măcar o dată pe an pe lacul Ochiul Bei, ar fi mult mai sănătos, iar depresia, o boală tot mai la modă, ar rămâne o necunoscută.

Vremea a ținut cu noi și torențiala a început abia după ce am pozat lacul din toate unghiurile posibile. Am stat într-un loc ferit unde nu ne-a atins ploaia dar locul perfect de poze cu umbrela mea roz. Nu a durat mult, maxim 10 minute, perfecte să ne putem relaxa privind frumusețea apei. Între timp locul s-a umplut de oameni, cu copii, chiar și cu bebeluși, grupuri de elevi, familii, persoane vârstnice, nu îmi puteam imagina cât de vizitat e locul și cât noroc am avut să pornim dimineața la drum.

După ce ploaia s-a mai domolit am vrut să mergem mai departe, traseul ne ducea spre Cascada Beușnița despre care auzisem că e la fel de frumoasă, dar alți turiști ne-au sugerat să nu mai urcăm până acolo pentru că secase. Așa că ne-am întors la mașini pe același drum de o oră, care acum părea mai scurt, nu știu de ce, poate pentru că era plin de oameni prin pădure. Am mai poposit puțin până să ne îndreptăm spre Cascada Bigăr, la mașini, am mai mâncat câte ceva, ne-am împrietenit cu niște câini frămânzi ai zonei și am mai făcut poze.

Ne-am întors pe drumul îngust din zona Potoc și am mers cu mașina aproximativ 1 h 30 min cu tot cu opriri, pe un drum bun de această dată, dar plin de curbe, prin munți, mă simțeam ca pe Cheile Bicazului.

Foarte important de știut e că mașina o lași acolo unde îți arată indicatorul, sunt tot felul de tarabe, pentru că pe noi gps-ul ne-a dus chiar până la Cascadă, dar acolo nu e loc de parcare. În parcarea mare se plătește 10 lei pe zi, chiar dacă stai doar o oră, dar dacă ai loc, parchează acolo vis-a-vis de tarabe pentru că e gratis, noi nu am prins loc pentru că era full. Din parcare mai faci 5 minute pe jos până la Cascadă.

Cascada Bigăr este declarată ca fiind una dintre cele mai frumoase din lume. Nu degeaba i s-a acordat acest titlu, chiar îți ia ochii. The World Geography a clasat Cascada Bigăr pe primul loc în clasamentul  celor mai frumoase cascade unice din lume realizat în 2013.  A devenit un obiectiv turistic vizitat de peste 100.000 de oameni pe an.

Se poate coborî chiar jos aproape de cascadă, dar cu mare grijă pentru că e foarte alunecos și nu cred că vrei să faci o baie neprogramată. Aici e mai dificil să faci poze pentru că lumea se împinge și e destul de plin, fiecare vrând să facă cea mai frumoasă poză acolo.

Există și aici o legendă a Cascadei Bigăr care spune că o familie de țărani de pe Valea Almajului ce nu puteau să aibă copii au aflat de la o vrăjitoare, în vis, că dacă femeia va bea apa de la izvorul dintre cele două lumi, de sub stâncă, va avea un copil. Vrăjitoarea le-a spus că dacă vor avea o fată să nu o lase să se îndrăgostească că își va găsi moartea. Femeia a născut o fată care s-a îndrăgostit de un băiat pe nume Bigăr. Tatăl ei a închis-o în grota de pe munte pentru a o ține departe de blestem. Suferințele fetei au înduplecat-o pe vrăjitoarea ce trăia în Tărâmul Regăsirii Dorului să viziteze fata în grotă și să îi transforme părul într-o cascadă pe care au început că cadă lacrimile ei. Tânărul Bigăr s-a aruncat în apă, iar tânăra a murit odată cu acesta. Cei doi s-au reîntâlnit pe cealaltă lume, acolo unde și-au putut împlini povestea lor de dragoste.

Legenda mai spune că cei îndrăgostiți care vor să aibă parte de iubire veșnică să bea apă din cascada Bigăr. Noi nu am băut, nici nu văd cum am fi putut face asta :)).

Izvorul Bigăr și Grota Iubirii pot fi vizitate pentru o taxă de 5 lei, copii intră gratis. Drumul până la Izvor nu este foarte ușor, urcând pe o potecă stâncoasă și alunecoasă. La grotă e super dificil de ajuns, m-am cățărat eu cu greu, dar nu recomand.

Experiența în sine a fost super frumoasă, avem o țară superbă. Recomand tuturor care încă nu au ajuns la Ochiul Bei sau la Cascada Bigăr să le dedice o zi, sau un city break dacă veniți de mai departe. Iar cine a fost sunt curioasă să îmi scrie câteva impresii în comentarii.

Realitatea bate pozele! Pupici!