iarna mea are culoarea gri și uneori e verde

Parcă iarna trece mai ușor atunci când porți ținuta și culoarea potrivită, mai ales pentru o persoană ca mine care nu e fanul acestui anotimp. Nonculorile parcă accentuează starea mohorâtă și nu dau neapărat un vibe bun oricui. Chiar dacă port extrem de mult negru, iarna încerc să îl evit pe cât posibil.
Cu trecerea anilor, văd o schimbare clară în stilul meu. Merg mai mult pe simplitate și adopt în outfiturile mele culori pe care nu credeam că le voi agrea vreodată. Când stau și mă uit la fotografii cu mine de acum 10 ani, nu îmi vine să cred ce combinații făceam 😂.
Achizițiile mele de suflet de iarna aceasta sunt un palton gri scurt cu aspect de lână și un pulover verde supradimensionat, ambele de la Bonprix.
Paltonul pur și simplu îl ador, nu mă asteptam să fie așa calitate că mi-aș fi luat doar de la ei paltoane dacă știam. Mi-a fost atât de lăudat în mediul online, de fapt nici nu mă mir la cât de mult l-am purtat că mi-am înnebunit urmăritorii 😂. Inițial căutam un palton negru dar mă bucur maxim de faptul că m-am razgândit, griul e atât de ușor de combinat și e un material așa moale și plăcut la atingere 😍.






Ce ziceți ce fain arată combinat cu un fular albastru aprins? 😍 Cred că ce cea mai dragă piesă vestimentară din garderoba mea în momentul de față. Mă bucur că datorită acestei achiziții știu de unde îmi voi cumpăra paltoane de acum.




Pe lângă gri, iarna asta mi-am cumpărat tot ce se poate pe verde 😂. Vă puteți da seama că atunci când am vazut nuanța asta superbă a puloverului de pe Bonprix nu m-am putut abține. Nu știu dacă și vouă vi se întânplă dar îl vizualizam deja în ținute dinnainte să îl comand. Dar să vă spun că acum este pe site și galben???? 😍 Cât de frumos poate fi, trebuie să intrați să îl vedeți aici.
Am o super veste pentru voi! În perioada aceasta prietenii mei de la Bonprix au reduceri de până la 50% la super multe articole. Eu am deja coșul prin, nimic anormal în cazul meu 😂. Abia aștept să vă povestesc pe ce am mai pus ochii fain de la ei.
Până atunci vreau să vă urez un an nou plin de bucurii și realizări și cel mai important lucru în vremurile acestea, multă sănătate. Îmi doresc ca anul acesta să fiu și mai aproape de voi, mult mai des și nu uitați să dați Follow pe Instagram adrillia.ro pentru că acolo postez zilnic. Pupici!